Pagini

joi, 24 aprilie 2014

Bayo.ro şi rolul sportului în viaţa unei femei

Trăim într-o perioadă extrem de agitată şi de stresantă, o perioadă în care toată atenţia noastră este îndreptată în permanenţă spre locul de muncă. Nimic nu ne interesează mai mult decât locul de muncă, cel care ne asigură traiul de zi cu zi, indiferent cât de stresant ar fi. De dimineaţa până seara stăm la birou în faţa unui computer şi lucrăm aproape fără încetare, până când atât mintea noastră, cât şi corpul nostru dă semne de oboseală. Abia când tot corpul începe să ne doară ne dăm seama că noi nu am făcut deloc mişcare, că  în viaţa noastră mişcarea lipseşte aproape complet. Ne urcăm dimineaţa în maşină, ajungem la birou, începem munca şi până seara nu ne dezlipim de computer. 
Sunt femeie, o femeie care ţine foarte mult la silueta ei, dar care recunoaşte deschis că sportul nu prea a fost  prezent în viaţa ei agitată, deşi ar  fi trebui să fie. Întotdeauna am considerat că există lucruri mult mai importante în viaţă, decât sportul, aşa că niciodată nu mi-am făcut timp pentru sport. Însă recunosc că am greşit, mai ales atunci când nu am înţeles ce rol are sportul în menţinerea în formă.  Fiindcă sunt femeie  ştiu cât este de important pentru voi, dragi femei să aveţi o silueta frumoasă,  de aceea m-am hotărât să vorbesc despre rolul sportului în viaţa femeilor. De ce m-am hotărât să abordez un asemenea subiect? Întrucât îmi dau seama cât de rău am procedat eu nefăcând sport măcar jumătate de oră în fiecare zi. 
Din totdeauna mi-am dorit să am o silueta de invidiat, şi am tot ţinut diete de care nu prea am fost mulţumită, şi bineînţeles că de fiecare dată am considerat că dieta nu a fost bună, dar am greşit. Am greşit fiindcă niciodată sportul nu a fost pe lista mea de priorităţi., niciodată până acum  nu am conştientizat ce rol important are sportul în viaţa unui om. Dar atunci când m-am aşteptat mai puţin, am descoperit că nu există o dietă bună fără sport. Sportul reprezintă o adevărată minune pentru frumuseţea şi sănătatea, atât a  minţii, cât şi a corpului unei femei. O jumătate de oră de aerobic, fitness sau pur şi simplu o jumătate de oră de mers pe jos  de mers pe jos, ne asigură energia necesară pentru o zi perfectă, şi ne ajută să ne menţinem în formă. 

Eu de curând am descoperit acest lucru şi sunt tare mândră de faptul că  am inclus sportul în agenda zilnică. Nu există acum dimineaţă  în care să nu fac mişcare, echipată în echipament adecvat pentru sport  pe care l-am descoperit pe Bayo.ro, magazinul online creat din pasiune pentru mişcare şi artă ce pune la dispoziţia pasionaţilor de mişcare haine de sport. În acest magazin găsiţi  haine  potrivite pentru aerobic sau fitness, dar şi pentru balet, la preţuri foarte bune, preţuri care nu vă golesc niciodată portofelul. Pot să vă spun că eu mă mândresc cu perechea mea de colanţi pentru fitness, special creaţi pentru antrenamentele de fitness şi aerobic,  cele care te ajută să ai un corp frumos şi sănătos. De fiecare dată când merg la antrenament sunt întrebată de unde i-am luat, iar eu răspund imediat că i-am luat de pe magazinul pasionaţilor de mişcare.
Ştiu că doriţi să aveţi o siluetă de invidiat, de aceea vă recomand să intraţi pe Bayo.ro, să vă achiziţionaţi produsul care vă place cel mai mult şi să vă apucaţi să faceţi mişcare. Sunt sigură că veţi găsi aici tot ceea ce aveţi nevoie, şi că într-un timp cât mai scurt îmi veţi da dreptate. Sportul face minuni, ne ajută să ne încărcăm cu energia pozitivă de care avem nevoie, pentru a depăşi greutăţile inerente din viaţa de zi cu zi. De asemenea veţi înţelege după ce veţi cumpăra produse de pe Bayo.ro, că este aliatul numărul 1 al nostru, al femeilor care au conştientizat rolul atât de important al sportului în viaţa lor. Şi nu uitaţi,  sportul înseamnă o minte sănătoasă într-un corp sănătos şi de invidiat!